O dupa amiaza de toamna tarzie. Caldura de seara de august inca ratacita in sfarsit de octombrie. Un parc linistit ferit de agitatia orasului.
Pasii ma duc prin covorul pastelat de frunze spre locul de intalnire . Nu e o intalnire oarecare. Ma intelesesem de ceva vreme cu gandurile mele, ca atunci cand vom gasi amandoi timp si disponibilitate sa stam de vorba, asa, ca-ntre prieteni vechi caci n-am mai facut-o de mult…
Prima banca e prea in soare . Gandurile spun : NU aici ! Urmatoarea e prea in umbra. Asta am spus-o eu. Cadem de acord dupa ce ochim o banca cu soare filtrat de un copac cu frunze rare.
Miroare a frunze reavane si iarba proaspat taiata, probabil ultima data pe anul asta.
Ne asezam; Gandurile au plecat deja. Le gasesc pe banca umbrita. De acolo se vedea mai bine un cuplu, un el si-o ea ce se sorbeau din priviri prin intermediul reflexiei de pe ecranele smartphone-urilor. Sigur sunt la inceput si trebuie sa se obisnuiasca treptat cu contactele prea intense precum privitul drect in ochi. Probabil isi blocheza EX-shii pentru pecetluirea relatiei .
Doar o privire plina de sens din partea mea a fost suficenta sa-mi aduc gandurie pe banca cu mine. Mi-au zambit smechereste : “de data asta ti-a mers usor, daca eram plecate mai departe am fi ramas fiecare pe alta banca”
– Eu:”Cine incepe, cutez ?”
– Gandurile: ” Tu doar esti seful ! ”
– Eu, sperand sa nu ma auda: ” Halal ”
…
Cand ati avut ultima data o discutie “ca-ntre prieteni vechi” cu gandurile voastre?
Vad atat de des si tot mai multi oameni de toate varstele cuprinsi de ceva ce n-as putea numi mai bine decat “paralizie emotionala”, oameni, in interiorul lor, de fapt, insetati de interactiune umana insa fiinte carora autoprotectia le-a inhibat simtamintele.
Valtoarea de azi, modelele sociale, avalansa media ne consuma mare parte din resurse transformandu-ne pe nesimtite in fiinte aproape impersonale, cu capacitate de focusare coerenta mult diminuata.