….
$ %
huh…
^ # %
…pf
… hmmm …
E dimineata. Dupa lumina ce razbate prin draperii.
E prima dimineata ce mi se arata in fata, in Asia.
Dupa oboseala calatoriei si un somn profund, intrerupt doar pentru a porni sau opri clima ce nu avea functie tocmai potrivita pentru noapte, iau cunostinta cu realitatea.
Un dus fierbinte, scurt, ma ajuta sa-mi amintesc parca mai abitir de senzatia de foame.
Merg in restaurant unde cuvele de inox cu preparate specifice micului dejun sunt pastrate calde avand sub ele flacari de la un soi de spirtiere.
Pe langa clasica omleta, ochiuri de ou, un soi de carnati subtiri prajiti, rosii, castraveti, mai erau si produse autohtone precum salata de mango verde, salata de alge cu ceva ce aducea a ridichi, creveti gatiti in abur, asezati pe pat de felii de paine. Dulciuri, erau salate de fructe cu banane pitice, mandarine, star fruit, dragon fruit si altele de care nu-mi amintesc.
Fireste ceai de Ceylon, cafea neagra dar, hmmm…ceaiul era de preferat.
Cu burta pusa la cale, fac o plimbare de recunoastere scurta in curtea interiora a hotelului si vad detaliile cu care era construita piscina intrezarita ieri, de sus de la balcon: peretii aveau pe ei un mozaic din placi mici de gresie in nuante placute de albastru, un soi de degrade repetitiv ce, datorita refractiei, crea un efect vizual deosebit.
Ne ajuta receptionerul la localizarea cladirii unde urma sa mergem si ne asigura ca e “nice walking distance”. Il credem si pornim.
Avea usor iz de aventura acest prim drum pe jos, in ceea ce priveste orientarea. Caci indicatiile au fost nu tocmai clare. Sau nu pentru noi, ce abia ne dezmeticeam pe acele meleaguri. Ne-am zis ca vom ajunge, chiar daca nu in 20 de minute, cat a aproximat Macian . Caci da, anticipand, in acea prima dimineata, la receptie era un baiat politicos, aparent mai volubil, ce se simtea in largul lui sa schimbe cu noi mai mult de 2 vorbe cand ne inmana cheile de la camere. Macian nu era un nume; era un apelativ ce aduce cu “amice”.
Odata iesiti din curtea hotelului, la cateva sute de metri observam primul aspect inedit pentru noi. Un sant cimentat de aproximativ 40 cm latime si 50 cm adancime prin care curgea usor, un lichid de culoare greu de definit.
Era alimentat de tevi ce ieseau de sub trotuar, din dreptul caselor. Am realizat atunci ca ne aflam in fata unei canalizari de suprafata.
Continuam drumul si, intalnim din loc in loc oameni, unii mestereau cate ceva prin fata caselor, prin curti. Cu altii, ce se deplasau mai repede sau mai incet, ne-am intersectat sau i-am depasit. Majoritatea ne-au zambit, as zice cu o usoara inclinare a capului. N-aveai cum sa nu raspunzi ‘napoi cu un zambet pentru ca in zambetul lor erau amestecate politete, curiozitate si un soi de ospitalitate. Cei mai multi barbati erau imbracati cu ceva articole de panza subtire de diferite culori destul de sterse, insa nuante deschise, ce aduceau cu un costum de judo. Femeile erau imbracate, unele cu ceva similar, insa parca cu culori mai bine definite si croiala mai placuta ochiului.
Am vazut, si a fost izbitor, om cu varsta greu de precizat, dar inaintata, ce statea langa o gramada de fructe, intr-un perimetru ce se transforma intre anumite ore in piata ambulanta. Acel om, avea, datorita subnutritiei, globii oculari atat de infundati in orbite incat iti greu era sa privesti intr-acolo. Cu toate acestea, razbatea din ochii lui, licarire de viata plina de demnitate cu care fixa trecatorii…
Ajungem, fara peripetii, fara sa ne ratacim, cam in jumatate de ora in cladirea terminalul de comunicatii.
Dupa ce ne anuntam sosirea, vine in slapi de cauciuc si ne intampina un domn imbracat aproximativ ca in Europa. Mr. Kulatunga. Ne conduce in sala unde statea el si colegii.
Percepem instant un miros ce nu-l pot descrie si nu l-am mai simtit niciunde vreodata. Nu era intens insa, foarte greu de ignorat datorita ineditului. Era ceva amestecat dintre un miros de linoleum vechi dar curat, spalat probabil des cu un detergent local, miros din filtrele de la instalatia de climatizare, miros de mancare cu condimente pe care nu le cunosteam (inca).
Se fac prezentarile ; Reusim sa retinem intre una si 2 silabe din numele lor. Exceptandu-l pe Mr. Kulatunga.
Ne spun ca ii bucura sosirea noastra, ne ureaza bun venit si ne sugereaza politicos sa petrecem cateva zile de odihna intr-ucat materiale necesare erau retinute in vama.
Politicos, dupa ceva vreme, se retrag in alta incapere sa manance. Noi ne verificam posta electronica si observam prin geamul ce despartea cele doua incaperi ca, pentru a amesteca cu indemanre orezul cu un sos dar si pentru a il lua din farfurie, falangele degetelor lor au uitat ca au articulatii. Degetele aratator, mijlociu si inelar au devenit chopstix si impreuna cu degetul mare, deveneau tacamuri foarte eficiente. . Ii asteptam sa termine dupa care ne luam ramas bun, nu inainte insa de a-i ruga sa ne sugereze unde am putea lua pranzul. Dintr-un glas se aude : ” Lion Pub!”
Aici, in scriere, nu voi zabovi prea mult. Am zabovit insa acolo, de multe ori si ne-am simtit aproape ca acasa. Ca intr-una din casele din Sri Lanka.
Am comnadat creveti giganti ce sfaraiau pe platou incins cu un sos brun si orez prajit cu legume. Simt ca nu vreau sa intru in detalii chit ca as putea. Au fost deliciosi…!
Le-am oferit crevetilor, ca rasfat, o halba de bere proaspata, plina de condens. Lion Bier – Bere facuta in Sri Lanka. Motto-ul lor era : “there is a Lion in you ”
Aaa! Crevetii au mai cerut inca una! Nu i-am putut refuza.
Cu stomacele impacate, ne indreptam agale spre hotel. Pe drum, dupa cateva rafale de vant parca mai altfel, se pune o ploaie cu stropi mici si, culmea, nu foarte desi.
Ne adapostim langa un gard de ciment, sub un palmier. Nu era un scut desavarsit, dar macar nu riscam sa ajungem chiar uzi leoarca, la hotel. Oricum, partial datorita umiditatii ce era cuprinsa mai tot timpul intre 80 si 90%, partial datorita faptului ca inca nu ne-am obisnuit cu temperaturi de 37 – 43 grade, hainele se cam lipeau de noi.
Asteptand sa se opreasca ploaia, remarcam ca suntem priviti cu curiozitate de pe o creanga a palmierului de la maxim un metru si jumatate.
De catre o maimutica simpatica eram priviti. Isi inclina din cand in cand capul oblic in plan vertical, parca sa priceapa mai bine “ce fac fiintele astea sub pomul meu”, fiind in garda, parca. Dupa ce s-a lamurit ca nu reprezentam nici o amenintare a continuat sa manance ceva frunze. Ne mai arunca doar cate o privire de control si as putea sa jur ca avea expresia aceea usor ironica ce zicea: “Niste incepatori! Nu asa te ascunzi de ploaie”
Se opreste ploaia. Ajungem la hotel; Mare in hol trona un banner: “Thursday, evening pool dinner party”. Era abia miercuri.
Sederea aici promitea…